Posts Tagged ‘Tripla alianta’

Neutralitate
În 1914 izbugnea primul razboi mondial. Pretextul razboiului l-a constituit asasinarea mostenitorului tronului Austroungariei, Franz Ferdinand, de catre un studend sârb, la Sarajevo (15.6.1914). Principala cauza a fost lupta pentru reîmpartirea lumii.
Austroungaria impune Serbiei conditii grele care nu pot fi respectate si, la 15.6.1914, Germania, sprijinita de Austroungaria, declara razboi Serbiei. Se pun în miscare cele doua aliante:
– antanta (Anglia, Franta, Rusia, Italia (din 1915), România (din 1916), SSUA (din 1917));
– puterile centrale / tripla alianta (Germania, Austroungaria, Turcia, Bulgaria (din 1915)).
Atitudinea României fata de razboi va fi precizata în cadrul consiliului de coroana de la Sinaia din 21.7/3.8.1914. Regele Carol I dorea intrarea României în razboi alaturi de puterile centrale. S-a stabilit neutralitatea României. În septembrie 1914, Carol I moare si-i urmeaza la tron nepotul sau, Franz Ferdinand.
Pe perioada neutralitatii (1914-1916), s-au manifestat diverse curente: antantofilii (Iorga, Filimon) si germanofilii.
Realizarea româniei mari
Participarea României la razboi (1916-1918)
Dupa îndelungi tratative, guvernul I.I.C. Bratianu a semnat cu Antanta, la 4/17 august 1916 tratatul de alianta si conventie militara:
-Antanta promitea sprijin militar (trimiterea zilnica a 300 de tone de munitii; Antanta trebuia sa declanseze în Galitia si Salonic ofensiva menita sa faciliteze actiunea României);
-Se recunosteau statului Român drepturile asupra Transilvaniei, Banatului si Bucovinei;
-România urma sa declare razboi Austro-Ungariei.
Consiliul de coroana de la Cotroceni (14/27 august 1916) a aprobat cele doua documente si a decis intrarea în razboi împotriva Austro-Ungariei.
Campania din 1916
La 14/27 august 1916 România a intrat în razboiul pentru unitatea nationala, declarând razboi Austro-Ungariei.
Trupele Române au înaintat peste Carpati eliberându-se localitatile Brasov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Orsova.
Aceasta înaintare a fost oprita ca urmare a victoriei obtinute în Sud la Turtucaia (1-6 septembrie 1917) de catre Germani si Bulgari.
Armata Româna este nevoita sa revina pe linia Carpatilor, unde a avut loc “batalia trecatorilor”.
În carpatii orientali atacul dusman a fost oprit („pe aici nu se trece”), dar la Olt si Jiu evenimentele din spatiul Rus (instaurarea regimului Sovietic 25.10.1917) si iesirea Rusiei din razboi prin semnarea pacii de la Brest-Sitovsk (03.03.1918) au împiedicat România sa valorifice victoriile din anul 1917 si au obligat-o sa semneze pacea cu puterile centrale.
Pacea de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918):
-Numita si “pacea odioasa”;
-Semnata de guvernul Alexandru Marghiloman;
-Austro-Ungaria lua o parte din muntii carpati (5600 KM);
-Dobrogea era ocupata de Bulgaria;
-Germania instituia un monopol asupra titeiului pe 90 de ani;
-Armata Româna era demobilizata;
-României i se permitea accesul la Marea Neagra prin portul Constanta;
Regele Ferdinand a refuzat sa semneze pacea.
În octombrie/noiembrie 1918, pe fondul succeselor Antantei, noul guvern condus de generalul Constantin Coanda a proclamat mobilizarea generala si armata Româna a reintrat în razboi.
Sfârsitul razboiului (11.11.1918) gasea România în tabara învingatoare (Antanta).
Bilantul: 800000 de morti, raniti si disparuti, enorme distrugeri si pierderi materiale.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918 regele Ferdinand si regina Maria au revenit la Bucuresti.

Dupa 1859, unirea trebuia consolidata si erau necesare reforme care sa aduca societatea româneasca si statul la un nivel cu adevarat european.

Consolidarea unirii
În primii ani ai domniei lui Cuza se desfasoara actiuni pentru:
– recunoasterea dublei alegeri (a)
– realizarea unirii depline (b)
a: în cadrul conferintei de la Paris (1859) Franta, Anglia, Rusia, Sardinia recunosc dubla alegere. Austria si Turcia si-au dat acordul mai târziu (decembrie 1859).
b: Cuza a început demersurile pentru unirea deplina si a trecut la unificarea institutionala:
– Au fost unificate serviciile de vama, telegraf si cursul monetar;
– a fost stabilita capitala la Bucuresti;
– s-a înfiintat primul minister unit –  ministerul de razboi;
– s-a adoptat o stema noua (vulturul si zimbrul;)
– si-au început activitatea comisia centrala si înalta curte de justitie si casatie de la Focsani.
În septembrie 1861 puterile europene reunite la conferinta de la Constantinopol au recunoscut deplina unire numai pe timpul domniei lui Cuza. Astfel la 22 ianuarie 1862, s-a constituit primul guvern unic condus de Barbu Catargiu, iar la 24 ianuarie si-a deschis lucrarile prima adunare legislativa unificata.
În 1863, la propunerea lui Mihail Kogalniceanu, a fost adoptat, în actele interne si titulatura domneasca, numele de România.

Faurirea statului Modern
În paralel cu întemeierea statului national român s-a actionat pentru modernizarea institutiilor si societatii. În anii 1862-1865 au fost adoptate o serie de reforme care au pus bazele organizarii institutionale a statului român modern. Alaturi de Cuza, un rol important în aceasta opera reformatoare l-a avut Mihail Kogalniceanu, devenind prim-ministru în 1863.
În decembrie 1863, a fost adoptata legea secularizarii averilor manastiresti (secularizare = trecerea în patrimoniul statului a unui bun apartinând bisericii sau monarhiei); acestea reprezentau 25,6% din teritoriul tarii.
Probleme au aparut în legatura cu legea rurala. Cuza va organiza lovitura de stat de la 2 mai 1864 în urma careia a fost dizolvata adunarea legislativa si s-au adoptat prin plebiscit (plebiscit = consultarea populatiei care se pronunta prin da sau nu asupra unei probleme importante) o noua lege electorala si o noua constitutie: statutul dezvoltator al conventiei de la Paris:
– domnul se bucura de largi prerogative;
– se înfiintau institutii noi: Corpul Ponderator sau Senatul (parlamentul devenea bicameral);
– votul censitar, dar censul era mai scazut.
La 14 august 1864 a fost promulgata legea rurala:
– taranii erau împroprietariti în functie de numarul de vite (erau 3 categorii: fruntasii (cei cu 4 boi); mijlocasii (cei cu 2 boi); palmasii);
– pamântul trebuia platit în 15 ani; nu putea fi înstrainat timp de 30 de ani.
În 1864 a fost adoptata legea instructiunii publice:
– învatamântul primar devenea obligatoriu si gratuit;
– se înfiintau universitatile din Iasi (1860) si Bucuresti (1864).
Au fost adoptate si alte reforme: codul civil, codul penal, etc. Demersul sau reformist a deranjat fortele politice conservatoare, în vreme ce moderatia care a caracterizat programul politic le-a deranjat pe cele radicale. Conservatorii si liberal radicali, grupati în “monstruasa coalitie” l-au silit pe Cuza sa abdice la 11 februarie 1866.

Consolidarea statului modern
Înlaturarea lui Cuza a atras reactia puterilor europene. Se auzeau voci care cereau desfacerea unirii. Se dorea aducerea unui print strain. Ideea nu era noua:
– fusese formulata si în programul “partidei nationale” în 1802;
– a fost sustinuta si de contele Walewski în 1856;
– reluata de adunarile ad-hoc din 1857.
Prin aducerea printului strain se urmareau:
– Consolidarea statului national;
– asigurarea stabilitatii interne;
– sprijin diplomatic pe plan extern.
Coroana tarii a fost oferita lui Filip de Flandra, iar dupa refuzul acestuia, lui Carol de Hohenzollern – Sigmaringen, sustinut de Napoleon al III-lea si de regele Prusiei. La 10 mai 1866, Carol a depus în fata parlamentului juramântul în calitate de domn al României (1866-1914).
La 1 / 13 iulie 1866 a fost promulgata constitutia. Desi prezenta unele limite, constitutia din 1866 a fost una din cele mai liberale din zona central si est-europeana si a deschis calea pluralismului politic.
Statul modern care avea la baza aceasta constitutie s-a consolidat monarhia, parlamentul si partidele politice erau factori decisivi ai puterii.
–  Monarhia a asigurat un anumit echilibru politic intern;
– au luat nastere partidele politice: PNL – 1875, PC-1880;
– s-au conturat doctrinele liberale („prin noi însine”) si conservatoare („pasii marunti”) exprimând cai prin care cele doua partide vedeau progresul tarii.
Evenimentul cel mai important al sfârsitului de secol XIX îl reprezinta cucerirea independentei de stat.

Cucerirea independentei de stat
Carol I punea deschis în 1873 în consiliu de ministrii problema dobândirii independentei.
Clasa politica sustinea ideea:
– cei mai multi liberali (I.C.Bratianu, Mihail Kogalniceanu) erau pentru o apropiere de Rusia în vederea unei actiuni antiotomane deschise;
– conservatorii sustineau ca pericolul expansiunii ruse era iminent si optau pentru relatii bune cu Austro-Ungaria si pentru neutralitate în cazul unui razboi RusoTurc.
În 1875-1876 a început „noua criza orientala” prin declansarea luptei antiotomane duse de Boznia-Hertegovina, Bulgaria, Serbia, Munte Negru.
România si-a proclamat neutralitatea si a încercat (fara succes) sa obtina independenta pe cai diplomatice.
Calea obtinerii independentei prin lupta devenea tot mai iminenta în conditiile în care constitutia otomana din decembrie 1876 considera România „provincie privilegiata” a imperiului.
La 4 – 17 aprilie 1877, la Bucuresti se semna o conventie româno-rusa:
– se permitea trecerea armatelor ruse prin tara;
– Rusia se angaja sa respecte drepturile politice si integritatea României.
La 12 aprilie 1877 Rusia a declarat razboi otomanilor si armatele sale au început trecerea prin România. Turcii vazând ca România nu actioneaza realizeaza ca exista o întelegere si bombardeaza localitatile Bechet, Carabia, Islazete. Romanii reactioneaza bombardând Vidinul si Turtucaia. Practic razboiul începuse. În acest context, la 9 mai 1877 era proclamata independenta de stat a României.
În iunie 1877 rusii au trecut Dunarea. Propunerea lui I.C.Bratianu, seful guvernului român privind cooperarea militara a fost respinsa de rusi. Înfrângerile armatei ruse la plevna l-au determinat pe marele duce Nicolae, comandantul fortelor ruse, sa ceara sprijin.Prin telegrama din 19 iulie 1877 îi cerea lui Carol sa se alature armatei sale. În august armata româna a trecut Dunarea ajungând la Plevna unde fortele militare româno-ruse au fost puse sub comanda lui Carol I.
La 30 august 1877 are loc asaltul asupra Plevnei. Singurul succes al zilei a fost cucerirea de catre români a redutei Grivita I. Ulterior se va accepta propunerea lui Carol I de a cucerii Plevna prin asediere.
La 9 noiembrie 1877 armata româna cucereste Rahova  desavârsind încercuirea Plevnei.
La 28 noiembrie 1877, Plevna capitula. Osman Pasa, conducatorul Plevnei, se va preda colonelului Cerchez.
Dupa caderea Plevnei armata rusa se îndreapta spre constantinopol, în timp ce armata româna actioneaza în zona Vidin – Belogradcik. Romanii se remarca în batalii precum cea de la Smârdan. Otomanii capituleaza în ianuarie 1877.
La 19 februarie 1877 se semna tratatul de la San Stefano:
– se recunostea independenta României;
– Dobrogea era cedata Rusiei, care îsi rezerva dreptul de a o schimba cu cele 3 judete din sudul Basarabiei;
– crestea puterea Rusiei.
Marile puteri, nemultumite, organizeaza un congres de pace la Berlin 1878. Prin tratatul de la Berlin (1 iulie 1878):
– se recunostea independenta României;
– România primea Dobrogea, Delta Dunarii, Insula Serpilor, dar pierdea cele 3 judete din Basarabia luate de Rusia.
Dupa obtinerea independentei, românii din teritoriile aflate sub stapânire straina considerau eliberarea lor doar o “chestiune de timp”. Statul român a continuat sa acorde atentie românilor din celelalte teritorii:
– sustinerea culturala a românilor din Balcani;
– actiuni politice pentru sprijinirea memorandistilor (1892-1894).
Pe plan extern, în contextul deteriorarii relatiilor româno-ruse, România s-a orientat spre puterile centrale. România a aderat în 1883 la puterile centrale (tripla alianta).

Proiectul fauririi României mari
Ideea unirii politice a Transilvaniei cu Principatele Române a aparut de la începutul secolului XIX:
– la Naum Râmniceanu (1802);
– la Ion Budai Deleanu (1804).
Aceste planuri reluate dupa 1838 de A.G.Golescu si I.Campineanu au inclus în programele lor politice unirea celor 3 principate.
Aceste idei apar si în timpul revolutiei de la 1848.
Dupa revolutie, Dimitrie Bratianu utiliza pentru prima data sintagma “România Mare” (1852).
Desi se afla în alianta cu tripla alianta (Germania, Austro-Ungaria, Italia) în secret, Guvernul de la Bucuresti acorda sprijin “Nationalistilor” ardeleni. Liga culturala (1891) cuprindea multi carturari de peste munti care sustineau cauza nationala. În 1914 Liga si-a luat numele de “Liga pentru unitatea politica a tuturor românilor”, expresie a caracterului sau politic.
Dupa 1900 orientarea politica externa a României indica îndepartarea de tripla alianta.
În 1912-1913 se desfasoara doua razboaie balcanice. România participa la al II-lea razboi împotriva Bulgariei (1913). Nicolae Iorga afirma ca acolo, peste Dunare începea “razboiul nostru pentru eliberarea Ardealului”.

Recunoasterea independentei
Prin tratatul de la Berlin (1.7.1878) se prevedeau urmatoarele:
-se recunostea independenta României în anumite conditii: modificarea articolului 7, rascumpararea de catre guvernul Român a actiunilor societatii Strausberg care construise drumurile de fier;
-România primea Dobrogea, Delta Dunarii, Insula Serpilor si ceda Rusiei Cahul, Bolgrad, Ismail.
Ca urmare a cuceririi si recunoasterii independentei României, prestigiul monarhiei a crescut foarte mult:
-în 1878, Carol si-a luat titlul de alteta regala;
-la 14.3.1881, România a fost proclamata regat;
-la 10.5.1881, Carol întâi si sotia sa Elisabeta au fost încoronati ca regi ai României;
-creste prestigiul international al tarii.
Aderarea la tripla alianta
Deteriorarea relatiilor Româno-Ruse determina România sa se orienteze spre puterile centrale (Germania si Austro-Ungaria).
Tensiunile dintre Austro-Ungaria si România în legatura cu navigatia pe Dunare si situatia Românilor din Transilvania reprezentau un opstacol serios.
În 1883, Carol viziteaza Germania si Austro-Ungaria, vizita urmata de cea a lui I.C. Bratianu.
Se fac pasi spre aderarea la tripla alianta.
În 1883 România adera la tripla alianta (alianta ce se constituise în 1882 si grupa Germania, Austro-Ungaria si Italia):
-alianta avea caracter defensiv;
-prevederile au fost cunoscute doar de suveranii statelor semnatare si de prim-ministri;
-actul nu a fost adus în discutia parlamentului de teama respingerii sale;
-a avut efecte favorabile: a scos România din izolarea diplomatica, i-a asigurat unele avantaje pe piata Europei centrale.
Totusi relatiile României cu Austro-Ungaria au continuat sa se înrautateasca pe fondul situatiei Românilor din Transilvania.
Dupa anularea conventiei comerciale din 1875 de catre România, Austro-Ungaria a declansat un razboi vamal (1886-1891).
Politica externa a României la începutul secolului XX
Raportul de forte din balcani a suferit modificari înca din ultimii ani ai secolului al XIX-lea prin reorientarea Serbiei spre Rusia si a Bulgariei spre Austro-Ungaria.
Guvernul Român sustinea o politica de echilibru între statele din zona:
-problema Românilor a tensionat relatiile României cu Grecia;
-relatiile cu Turcia erau inexistente;
-pretentiile Bulgariei erau privite cu suspiciune;
-România a avut relatii mai apropiate cu Serbia;
-exista o ostilitate fata de politica promovata de Austro-Ungaria.
Razboaiele Balcanice (1912-1913)
-au evidentiat reorientarea politicii externe Românesti;
-au oferit României ocazia de a se afirma ca principala putere între statele din zona.
Primul razboi (1912)
-s-a purtat între Serbia, Muntenegru, Bulgaria si Grecia împotriva Turciei;
-România neutra;
-Turcia înfrânta.
Al II-lea razboi Balcanic (1913)
-neîntelegerile dintre aliati dupa victorie, amestecul marilor puteri, au determinat declansarea celui de-al II-lea razboi Balcanic (1913);
-întarirea Bulgariei era perceputa la Bucuresti ca o amenintare pentru securitatea frontierei Dobrogene;
-împotriva Bulgariei s-au aflat Serbia, Muntenegru, Grecia, România, Turcia;
-pentru a evita intrarea armatei Române în Sofia, Bulgaria a cerut pace. Prin pacea de la Bucuresti (1913) Bulgaria ceda României Cadrilaterul;
-gazduirea acestui congres de pace, la care pentru prima data tarile din sud-estul Europei îsi rezolvau problemele în absenta marilor puteri constituiau un indiciu privind cresterea prestigiului international al României.
Actiunea statului Român a fost în contradictie cu cea Austro-Ungara.
România si marile puteri în primul  razboi mondial
În vara lui 1914, atât puterile centrale cât si Antanta doreau sa atraga România de partea lor.
Puterile centrale:
-au fost acreditati noi ambasadori Ottokar Czernia (din partea Austro-Ungariei) si Von Busche (din partea Germaniei);
-presiuni asupra primului ministru Ungar Istvan Tisza pentru a-l determina sa acorde concesiuni Românilor din Transilvania.
Antanta
-tarul Nicolae al II-lea vizita Constanta însotit de ministrul de externe Sazonov (1.6.1914);
-discutiile cu Carol întâi si premierul Ion I.C. Bratianu au reconfirmat noua orientare în politica externa a României.
La 15.7.1914 izbucneste primul razboi mondial.
România prezenta interes din punct de vedere economic, militar, strategic.
Soarta tarii a fost decisa la consiliul de coroana de la Sinaia din 21 iulie-3 august 1914.
S-a hotarât neutralitatea din 1914 pâna în 1916.
În timpul celor 2 ani de neutralitate Bratianu a pregatit intrarea României în razboi.
Se urmarea ca: revendicarile României sa faca obiectul unui angajament ferm din partea aliatilor, situatia de pe fronturi sa implice sacrificii umane cât mai mici.
În septembrie 1914 România încheia un acord secret cu Rusia:
-Rusia se angaja sa apere integritatea teritoriala a României si îi recunostea drepturile asupra teritoriilor din Austro-Ungaria în schimbul neutralitatii.
Tot în septembrie 1914 se încheie si un acord cu Italia.
Conveneau sa nu renunte la neutralitate decât în urma unui preaviz de 8 zile.
Solicitarile vizând intrarea României în razboi se intensifica dupa implicarea în conflict a Italiei si Bulgariei (1915).
Puterile centrale sperau în neutralitatea României.
Franta si Rusia, nemultumite de tergiversarile lui Bratianu, puneau România, în vara anului 1916, în fata alternativei “acum ori niciodata”.
Guvernul semna tratatul si conventia militara cu Antanta la 4/17 august 1916, iar 10 zile mai târziu începea “marele razboi pentru întregirea neamului”.