Constitutia reprezinta legea fundamentala într-un stat. Ea este o creatie a epocii moderne. În România, intrata îtr-un accentuat proces de modernizare în secolul 19, prima constitutie a fost adoptata în 1866.
Anterior, au existat si alte acte cu caracter constitutional precum regulamentele organice (1831-1832), conventia de la paris (1856), statutul dezvoltator al conventiei de la paris (1864).
Constitutia din 1866:
– a fost adoptata dupa modelul constitutiei belgiene din 1831, una dintre cele mai democratice constitutii ale vremii;
– nu amintea nimic despre suzeranitatea otomana si garantia celor 7 puteri;
– apare numele de România; astfel, la articolul 1, se afirma ca „principatele române constituie un stat unitar, indivizibil, numit România”;
– articolul 31 ppreciza ca „toate puterile emana de la natiune”(suveranitatea poporului);
– ca forma de guvernamânt, România era monarhie constitutionala;
– se prevedea principiul separarii puterilor în stat: executiva: exercitata de domn si guvern; domnul: numea si revoca ministri, convoca, amâna si dizolva parlamentul, sanctiona si promulga legi, avea drept de veto, era seful armatei, avea drept de a bate moneda etc; legislativa: reprezentata de parlament bicameral, dezbatea si adopta bugetul, vota, modifica si abroga legi, drept de interpelare (de a cere socoteala guvernului); judecatoreasca: reprezentata de instantele de judecata; cea mai înalta instanta era curtea de casatie;
– se prevedeau drepturi si libertati cetatenesti: libertatea constiintei, întrunirilor, presei, învatamântului (articolul 5);
– în articolul 7 se afirma ca drept de cetatenie au doar crestinii;
– votul era cenzitar; electoratul era împartit, în functie de avere, pe colegii electorale; la senat, censul era foarte ridicat(800 de galbeni), ceea ce a facut ca mosierii sa domine aceasta camera; pentru adunarea deputatilor erau patru colegii electorale; la colegiul 1 intrau cei care aveau un venit funciar mai mare de 300 de galbeni; la colegiul 2, intrau cei cu un venit funciar cuprins între 100 si 300 de galbeni; la colegiul 3 intrau cei care plateau o dare catre stat de cel putin 80 de galbeni; la colegiul 4 intrau toti cei care plateau o dare catre stat, oricât de mica; spre deosebire de celelalte trei colegii, cei din colegiul al patrulea votau indirect, prin delegati;
– erau unele categorii scutite de regula censului,, deci puteau vota fara a face dovada unui venit: cei apartinând profesiunilor liberale, ofiterii în retragere, profesori, pensionarii statului;
– în 1884, numarul colegiilor electorale a fost redus(de la 4 la 3);
– proprietatea era declarata sacra si inviolabila.
Constitutia din 1866 a contribuit la consolidarea si modernizarea statului românesc.
Constitutia din 1923:
Aceasta lege fundamentala raspundea noilor realitati: realizarea marii uniri, votul universal, diversitatea partidelor etc.
– pastra un mare numar de articole din vechea constitutie;
– la articolul 1, se afirma ca „regatul Românniei este stat national, unitar si indivizibil;
– ca forma de guvernamânt, România era monarhie constitutionala;
– se prevedea separarea puterilor în stat: executiva: exercitata de rege si guvern; regele numea si revoca ministri, sanctiona si romulga legi, putea dizolva parlamentul etc; legislativa: parlament bicameral(drept de interpelare); judecatoreasca: exercitata de instantele de judecata; cea mai înalta instanta – curtea de casatie si justitie;
– se prevedeau drepturi si libertati cetatenesti;
– la articolul 7, se preciza ca deosebirea de credinte religioase si confesiuni nu poate constitui în România o piedica în calea dobândirii si exercitarii drepturilor politice si civile;
– alegerile se organizau pe baza votului universal, egal, direct si secret; nu aveau drept de vot femeile, magistratii si militarii de cariera;
– era enuntat principiul suveranitatii nationale („puterile statului emana de la natiune”);
Constitutia din ’23 a permis extinderea participarii cetatenilor la viata politica, a creat cadrul legislativ necesar afirmarii României mari si  a contribuit la democratizarea societatii românesti.
Constitutia din 1938:
A fost elaborata dupa ce carol ii a instaurat regimul monarhiei autoritare. Urma sa puna bazele juridice ale noului regim. A fost promulgata la 27.03.1938.
Se mentineau principiul puterilor în stat si principiul suveranitatii nationale (articolul 29).
În realitate, era privilegiata puterea regala. Regele exercita puterea legislativa prin reprezentanta nationala, guverna prin decrete-legi, era capul statului, seful armatei, declara razboi, încheia pace, conferea decoratii militare, batea moneda.
– parlamentul avea rol decorativ;
– constitutia reducea dreptul de vot; limita de vârsta era ridicata la 30 de ani (fata d 21 în constitutia din 1923), drept de vot având numai stiutorii de carte; pentru prima data, femeile primeau drept de vot, dar nu erau eligibile; numarul alegatorilor a scazut de la 4.6 mil în 1937, la 2 mil în 1939.
Constitutia din 1948:
Dupa al doilea razboi mondial, comunistii se impun la putere cu ajutorul sovieticilor.
La 30.12.1947, România este proclamata republica.
În aprilie 1948, este adoptata o constitutie.
Era menita sa legitimeze noul regim.
– în primul articol, se preciza forma de guvernamânt – republica: „Republica populara româna(rpr) este un stat popular, independent, suveram, unitar;
– se prevedea principiul suveranitatii poporului: „în rpr, întreaga putere de stat emana de la popor si apartine poporului”;
– se prevedea egalitatea în fata legii;
– dreptul de a alege al cetatenilor români, barbati si femei, de la 18 ani;
– dreptul de a fi ales era de la 23 de ani;
– se acordau drepturi depline femeilor;
– se prevedeau drepturi si libertati cetatenesti;
– constitutia prevedea si restrictii politice: nu aveau drepturi politice persoanele nedemne, lipsite de drepturi civile si politice, interzise (articolul 8; pe baza acesturi articol, adversarii regimului au fost lipsiti de drepturi politice;
– constitutia cuprindea un titlu nemaiîntâlnit în celelalte: „structura social-economica”: „în rpr, mijloacele de productie apartin statului, ca bunuri ale întregului popor, ori organizatiilor cooperatiste, ori particularilor, persoane fizice sau juridice”; deschidea calea nationalizarilor.
Constitutia din 1952:
Reflecta noile schimbari produse în societatea româneasca.
– erau mentionate noile forme de proprietate, monopolul statului asupra comertului;
– rolul conducator al partidului muncitoresc român (pmr);
– economie planificata;
– principiul suveranitatii poporului era înlocuit cu o noua formula:„articolul 2. Baza puterii populare în rpr este alianta clasei muncitoare cu taranimea, în care rolul conducator îl are clasa muncitoare”; „articolul 4. în rpr, puterea apartine oamenilor muncii de la sate si orase”;
– sunt mentinute drepturile electorale din constitutia precedenta, cât si restrictiile referitoare la acest drept.
Constitutia din 1965:
A fost adoptata odata cu preluarea puterii de catre Nicolae Ceausescu..
– în articolul 1, se precizza noua denumire a statului – republica socialista românia;
– se preciza ca „forta politica conducatoare a întregii societati românesti era partidul comunist român”;
— suveranitatea poporului era exercitata prin intermediul marii adunari nationale, ai carei membri erau alesi prin vot direct, egal si secret  de toti cetatenii care au 18 ani;
– nu mai erau prevazute restrictii politice;
– se prevedeau drepturi si libertati cetatenesti: libertatea cuvântului, presei, întrunirilor, demonstratiilor, dar care nu puteau fi folosite în scopuri potrivnice orânduirii socialiste.
– legaturile cu textele legislative anterioare erau rupte;
– constitutia ridica la rangul de forta politica conducatoare partidul unic(pmr si pcr), legitimându-l sa depuna singur candidaturi pentru marea adunare nationala, sfaturile populare;
– organul suprem al puterii de stat ramâne, în toate cele trei constitutii, marea adunare nationala, un parlament unicameral ai carui membri sunt alesi prin vot universal de pe listele pmr sau pcr;
– desi pare ca legislativul se afla în prim planul puterii, în fapt, executivul (presedintia, din 1974 si anterior consiliul de stat) executivul este constant consolidat;
– sistemul drepturilor si libertatilor cetatenesti mai functioneaza doar în masura în care nu contravine interesele celor care muncesc.
Constitutia din 1991
În 1989 cade regimul comunist. În 1991, este adoptata o constitutie supusa aprobarii poporului prin referendum la 8.12.1991.
– la articolul 1, se prevede ca România este stat national, suveran, independent, unitar si indivizibil;
– ca forma de guvernamânt, România este republica;
– teritoriul României este inalienabil;
– articolul 2 enunta principiul suveranitatii nationale: „suveranitatea nationala apartine poporului care o exercita prin organele reprezentative, prin referendum;
– se prevede egalitatea în fata legii;
– sunt prevazute drepturi si libertati cetatenesti: dreptul la viata, la proprietate, de vot, libertatea întrunirilor etc; sunt prevazute drepturi noi, ca libera circulatie, initiativa legislativa; dreptul de vot îl au toti cei care au 18 ani;
– se prevedea separarea puterilor în stat;: parlamentul: este organul reprezentativ suprem al poporului român si unica autoritate legiuitoare; are o structura bicamerala, adopta legi, bugetul, programul guvernului etc; este ales pe baza votului universal; presedintele: este ales prin vot universal, reprezinta statul, este garantul independentei, vegheaza la respectarea constitutiei, are rolul de a media între institutiile statului, între stat si societate, desemneaza primul ministru, numeste guvernul etc, conduce csat; guvernul: este însarcinat cu înfaptuirea politicii interne si externe, are sarcina de a conduce administratia publica; justitia este realizata prin instantele de judecata, judecatorii sunt independenti, deciziile se iau în numele legii;
– regimul democratic este reflectat si în prevederi ale constitutiei referitoare la partidele°politice, activitatea sindicatelor, relatiile internationale ale României.

Ultimul deceniu al secolului XX marcheaza în România trecerea de la un regim totalitar la un regim democratic.
Prabusirea regimului comunist
În anii 80, regimurile comuniste din est au intrat într-o profunda criza determinata de:
-esecul României centralizate;
-nemultumirile populatiei.
Însasi conducerea sovietica a înteles ca vechiul tip de socialism [bazat pe constrângere, centralizare excesiva] nu mai poate functiona.
În 1986, Mihail Gorbaciov anunta reforme economice si propune reducerea controlului partidului asupra societatii.
Schimbarile din URSS s-au propagat si în celelalte state comuniste, determinând caderea pe cale pasnica a regimurilor.
În România, conducerea comunista a fost îndepartata pe cale violenta.
Existau anumite particularitati ale regimului:
-era unul dintre cele mai dure, apreciat de multi ca neostalinist, în care întreaga putere era detinuta de familia Ceausescu, existând intentia de a construi o dinastie;
-imposibilitatea formarii unei opozitii ca urmare a controlului strict realizat de institutiile represive;
-riposta data de Ceausescu la miscarea reformatoare a lui Gorbaciov si izolarea României pe plan international.
Revolta a început la Timisoara 16.12.1989.
Încercarile lui Ceausescu de a riposta cu ajutorul fortelor represive sau prin organizarea unui miting la Bucuresti, nu au dat rezultate.
Dictatorul a parasit capitala la 22.12.1989.
A fost capturat la Târgoviste si detinut într-o unitate din acest oras.
Puterea a fost preluata de Consiliul frontului salvarii nationale avându-l presedinte pe Ion Iliescu.
Au avut loc confruntari interne soldate cu numeroase victime.
Circulatia unor informatii neverificate a produs confuzie.
S-a vorbit de existenta unor „teroristi”.
Motivându-se ca atacurile teroriste urmareau sa îi elibereze pe sotii Ceausescu, nucleul de putere a decis executarea celor doi [25.12.1989].
Evolutia spre democratie
Dupa înlaturarea lui Ceausescu, societatea Româneasca a evoluat spre democratie:
-au fost puse bazele pluralismului politic;
-prin decretul lege numarul 8 din 31.12.1989, s-a autorizat functionarea partidelor politice;
-au fost reactivate vechile partide politice;
-a aparut un numar mare de partide noi.
Fortele politice s-au confruntat în primele alegeri libere fixate pe data de 20.5.1990.
Dezbaterile au fost tensionate, s-a contestat legitimitatea anumitor partide sau grupari politice si dreptul unor persoane de a candida la functia de presedinte.
În aceste luni s-au conturat cele doua forte specifice democratiei:
-puterea, reprezentata atunci de consiliul provizoriu de uniune nationala [C.P.U.N];
-opozitia, având în frunte partidul national liberal [P.N.L] si partidul national taranesc [P.N.t-C.D].
Alegerile din 20.05.1990 au fost câstigate de frontul salvarii nationale [F.S.N] care si-a asigurat o majoritate favorabila în parlament.
Liderul acestei formatiuni, Ion Iliescu, a devenit primul presedinte al României dupa decembrie 1989.
Evolutia spre un sistem democratic a trecut prin multe momente dificile precum:
-conflictul etnic de la Târgu-Mures din martie 1990;
-evenimentele de la Bucuresti 13-15 iunie 1990.
Adoptarea constitutiei
Parlamentul ales în mai 1990 s-a transformat în adunare constituanta, având drept obiectiv adoptarea noii constitutii.
Multe dintre articole au constituit subiect de polemica între putere si opozitie, precum si subiect de dezbatere publica prin intermediul mass-media.
Adoptata de adunarea constituanta si aprobata prin referendum la 8.12.1991, constitutia României reglementeaza functionarea statului de drept.
Aceasta are ca principiu fundamental separarea puterilor în stat.
Presedintele exercita, alaturi de guvern, puterea executiva:
-vegheaza la respectarea constitutiei;
-exercita medierea între puterile statului;
-este ales prin vot universal, egal, direct si secret;
-durata mandatului este acum de 5 ani.
Constructia democratiei:
-numeste un candidat pentru functia de prim-ministru;
-poate dizolva, în anumite conditii, parlamentul;
-este comandantul fortelor armate;
-încheie tratate, poate organiza referendumuri;
-promulga legi.
Guvernul exercita conducerea administratiei si asigura realizarea politicii interne si externe a statului.
Este responsabil în fata parlamentului.
Puterea legislativa este exercitata de parlament.
Este bicameral [camera deputatilor si senat]:
-este ales prin vot universal;
-durata mandatului este de 4 ani;
-voteaza legi, bugetul, exercita control asupra guvernului;
-are dreptul de autoconducere, de interpelare si ancheta.
Puterea judecatoreasca este detinuta de institutiile juridice.
Judecatorii sunt inamovibili si nu pot avea alte functii, cu exceptia acelora de profesori universitari.
Potrivit constitutiei, România este un stat national ,unitar, suveran si independent.
Proprietatea privata este inviolabila.
Constitutia acorda drepturi si libertati cetatenesti.
Viata politica
Pe plan intern s-au conturat mai multe forte politice:
1.Frontul salvarii nationale, care a preluat puterea în Decembrie 1989, a guvernat tara si dupa alegerile din mai 1990.
A fost o formatiune heterogena.
Aceasta formatiune s-a scindat în 1992 în doua partide:
-o grupare condusa de Ion Iliescu a înfiintat un partid nou numit ulterior partidul democratiei sociale din România [P.D.S.R];
-a doua grupare al carei lider a fost Petre Roman, s-a numit partidul democrat [P.D].
Principalele probleme cu care s-au confruntat toate guvernele post-decembriste au fost legate de:
-democratizarea reala a societatii;
-restructurarea economiei;
-privatizarea acesteia;
-crearea economiei de piata.
Declaratia program a guvernului condus de Petre Roman [guvern rezultat dupa alegerile din 20.05.1990] insista pe:
-restructurarea si privatizarea industriei;
-reforme care sa favorizeze trecerea la economia de piata;
-liberalizarea preturilor.
În anii 1990-1996 pe plan legislativ s-au adoptat legi precum:
-legea fondului funciar [restabilea dreptul de proprietate al taranimii];
-legea caselor nationalizate;
-legea privatizarii.
Procesul restructurarii s-a dovedit dificil.
Programele ambitioase s-au lovit de greutati determinate de lipsa de experienta, mentinerea unor mentalitati vechi, de lipsa de responsabilitate a clasei politice.
2.A doua forta politica, conturata în aceasta perioada a fost conventia democratica.
A reunit forte politice de dreapta [P.N.T.C.D., P.N.L.].
Constituirea opozitiei a fost dificila.
-pe de-oparte partidele istorice”au actionat separat;
-pe de alta parte a existat o actiune de respingere din partea populatiei care avea o imagine negativa despre aceste partide.
Opozitia nu a reusit în 1990 sa obtina un procent semnificativ de voturi.
Printr-o critica dura la adresa guvernarii P.D.S.R. [acuzata ca fiind neo-comunista] printr-un program electoral care raspundea sperantelor poporului, conventia democrata a obtinut la alegerile din 1996 un numar semnificativ de voturi si împreuna cu P.D. si U.D.M.R. au format guvernul.
Alegerile prezidentiale au fost câstigate de catre reprezentantul conventiei, Emil Constantinescu.
Rezultatul alegerilor din 1996 a asigurat alternanta la putere, o regula existenta în toate regimurile democratice.
Noua putere a adus modificari legilor proprietatii, a cautat sa accelereze restructurarea si privatizarea economiei.
Rezultatele au fost modeste.
În perioada 2001-2004 guvernarea a fost exercitata de P.S.D. iar la sfârsitul lui 2004 presedinte a fost ales Traian Basescu.
Acesta a adus la putere alianta D.A.

Evolutia vietii politice internationale, dupa razboi, a fost influentata de relatia celor doua superputeri: SUA si URSS.
Contradictiile  dintre cele doua au influentat evolutia statelor mici, inclusiv România. Lumea s-a divizat în doua blocuri militare, NATO [1949] si Tratatul de la Varsovia [1955], iar relatiile internationale au fost dominate de tensiunile dintre est si vest, care au luat forma unui conflict ideologic, politic, strategic, dar nu si militar, numit „Razboiul Rece”.

Situatia României; ocupatia sovietica
În secolul XX, mai précis dupa al II-lea Razboi Mondial, România intra în sfera de influenta a URSS, fiind supusa comunizarii.
O cauza a instaurarii regimului communist este prezenta Armatei Rosii pe teritoriul Romaniei.
Pâna prin anii 1958-1960 politica externa româneasca s-a caracterizat prin docilitate totala fata de Moscova.
Prima manifestare a acestei atitudini a avut loc chiar în 1947 când Planul Marshall, lansat de SUA pentru refacerea economica a Europei dupa razboi, a fost respins de România, asa cum au procedat si celelalte state aflate sub control sovietic.
În 1949, România a aderat la C.A.E.R [consiliul de ajutor economic reciproc], organizatie internationala de colaborare economica între statele socialiste, coordonata de URSS. Aavut drept scop satelizarea fata de moscova a tarilor membre pe plan economic si politic.
În 1955, România a devenit membra a Organizatiei Tratatului de la Varsovia, alianta militara a statelor comuniste satelite ale URSS, opusa NATO.
În anul 1956, revolta anticomunista din Ungaria a permis conducerii românesti sa-si arate fidelitatea fata de URSS. Ghiorghe Ghiorghiu Dej a insistat pentru o interventie militara împotriva guvernului lui Imre Nagy, iar trupele sovietice, stationate în România au fost printre primele care au trecut granita ungara. Imre Nagy a fost arestat, adus cu forta în România si apoi executat.
Dupa 1958, se constata o atitudine de distantare fata de Moscova. Un prim success este obtinut în 1958 când URSS a acceptat retragerea trupelor sovietice.
Spre o Politica de Independenta.
Distantarea fata de Moscova a fost initiata de G.G.Dej.
În 1964, România a respins planul Valev ce urmarea transformarea tarii într-un grânar pentru URSS si celelalte state socialiste.
Tot în 1964, punctul maxim al politicii de distantare l-a reprezentat “Declaratia cu privire la pozitia Partidului Muncitoresc Român în problemele miscarii comuniste si muncitoresti internationale”. În aceasta declaratie se proclamau drepturi egale pentru toate partidele comuniste, respectarea independentei lor, dreptul la o politica interna si externa proprie.
Nicolae Ceausescu va continua aceasta linie.
Momentul decisive l-a reprezentat anul 1968 când, în cadrul unei adunari populare, a condamnat intrarea în Cehoslovacia a trupelor URSS si a aliatilor sai din Tratatul de la Varsovia, act apreciat de Ceausescu drept o mare greseala si o primejdie pentru pacea Europei. Aceasta atitudine i-a adus popularitate. Unii lideri occidentali au vizitat România: Charles de Gaulle, presedintele Frantei [1968], Richard Nixon, presedintele SUA [1969].
Ca o recunoastere a politicii internationale promovate de România, ministrul de externe Corneliu Manescu a fost ales presedinte al Adunarii Generale a O.N.U.
România a semnat “Actul final de la Helsinki” [1975] care includea si respectarea drepturilor omului. Acest angajament nu va fi respectat, motiv pentru care statele occidentale au criticat abuzurile din România.
Treptat puterile occidentale se îndeparteaza de România pe fondul abuzurilor de aici [reprimarea opozitiei, cultul personalitatii, etc].
Noul lider sovietic, Mihail Gorbaciov face o vizita în România [1987] si se refera la necesitatea reformelor si a schimbarii. Ceausescu a replicat ca în România reformele au fost facute de la sfârsitul anilor 1960.
Ceausescu, tot mai izolat, nu întelegea realitatile din jurul sau.
La întâlnirea de la Moscova [1989] Gorbaciov a informat liderii statelor Tratatului de la Varsovia, despre întâlnirea de la Malta, cu presedintele American George Bush si a specificat ca orice schimbari vor avea loc în Europa de Est, URSS nu va interveni.
Evenimentele de la 1989 au dus la caderea regimurilor comuniste.
În martie 1991, Tratatul de la Varsovia îsi înceta existenta în mod official.

La izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial (1939), România s-a declarat neutra. La 22 iunie 1941 România a intrat alaturi de Germania în razboiul antisovietic, urmarind eliberarea teritoriilor rapite de URSS în iunie 1940. Armata româna va participa la marile batalii de pe teritoriul sovietic. Dupa înfrângerea de la Stalingrad, când devenea evident ca Germania va pierde razboiul, se cauta solutii pentru iesirea României din razboi.
La 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu era arestat. România întorcea armele împotriva Germaniei. În acelasi timp acest eveniment a creat premisele instaurarii regimului comunist. În noul guvern se regasea si un reprezentant al PCR (Lucretiu Patrascanu).
Ascensiunea comunistilor la putere a fost rapida si s-a datorat:
– prezentei Armatei Rosii
– aranjamentelor între puterile occidentale si URSS (exemplu: în octombrie 1944, între Stalin si Churchill s-a convenit acordul de procentaj, care prevedea intrarea României în sfera de influenta sovietica 90%).
Ca urmare a interventiei directe a URSS, la 6 martie 1945 s-a constituit guvernul Petru Groza, instrument al comunizarii tarii în care reprezentantii PCR obtineau pozitii importante.
Au existat încercari ale opozitiei de a salva democratia:
– solicitari pentru îndepartarea guvernului Petru Groza;
– “greva regala” (august 1945-ianuarie 1946);
– demonstratii.
Eforturile opozitiei nu au dat rezultatele asteptate.
În noiembrie 1946 au loc alegeri. Fortele procomuniste, grupate în Blocul Partidelor Democratice, au obtinut victoria prin fals. Astfel, pe lânga puterea executiva (guvernul), comunistii controlau si legislativul (parlamentul). Singura institutie care mai reprezenta vechiul regim era monarhia. La 30 decembrie 1947 regele Mihai I a fost silit sa abdice, iar România a fost proclamata republica.

Evolutia României spre Stalinism
Comunistii trec la masuri pentru consolidarea regimului.
Modelul Stalinist în plan economic era axat pe: lichidarea proprietatii private, industrializare, colectivizarea agriculturii.
Nationalizarea, Industrializarea
– La 11 iunie 1948, a fost adoptata legea pentru nationalizarea (trecerea în proprietatea statului a unor bunuri aflate în proprietate particulara), întreprinderilor industriale, miniere, bancare.
– Nationalizarea a continuat în anii urmatori cuprinzând inclusiv proprietatile imobiliare.
– S-a creat Comitetul de Stat al Planificarii prin care dirija politica economica.
– Au fost elaborate, dupa modelul sovietic, planurile cincinale, primul pentru perioada 1951-1955; plan cincinal=instrumentul principal de realizare a conducerii planificate, a economiei si societatii.
– S-a desfasurat procesul de industrializare. Directiile obligatorii erau: electrificarea, mecanizarea, automatizarea productiei, chimizarea, dezvoltarea industriei constructoare de masini.
– O larga publicitate s-a facut activitatii brigadierilor, care prin munca voluntara au construit mari obiective economice. S-au remarcat pe santierele de la Salva-viseu, Bumbesti-Livezeni.
– În 1951, s-a instituit distinctia “Erou al muncii Socialiste”.
Colectivizarea (1949-1962)
– S-a realizat tot dupa modelul sovietic.
– A însemnat fortarea taranilor sa îsi paraseasca proprietatea individuala în favoarea celei colective.
– Dupa modelul sovietic s-au înfiintat Gospodarii Agricole Colective (mai târziu Cooperative Agricole de Productie) si Gospodarii Agricole de Stat; Ele erau conduse de stat care indica tipurile de cultura si fixa preturile.
– Colectivizarea s-a facut prin violenta. Peste 80 de mii de tarani au fost arestati, 30 de mii dintre ei fiind judecati în procese publice.
– Masurile cele mai aspre s-au îndreptat împotriva taranilor înstariti, numiti chiaburi.
– În 1962, procesul colectivizarii a fost declarat încheiat. Începuse în 1949.
– Consecintele sociale pe termen lung au fost negative: migratia taranilor spre oras, tarani dezradacinati. În acelasi timp concentrarea pamântului a creat premise pentru modernizarea agriculturii.
În plan institutional s-au avut în vedere structuri represive dupa model sovietic.
– În 1948, s-a creat Directia Generala  a Securitatii Poporului.
– A fost coordonata de agenti sovietici (Gheorghe Pintilie, Alexandru Nikolski).
– A fost principalul instrument al represiunii.
– Securitatea a folosit teroarea împotriva opozantilor regimului. Cei mai multi dintre cei arestati erau batuti, schingiuiti, maltratati, omorâti sau dezumanizati.
– Pentru opozanti s-au folosit închisorile, raspândite pe întreg cuprinsul tarii. În închisoarea de la Sighet au pierit fruntasi politici, oamenii de cultura, conducatori ai armatei, etc.
– Represiunea a fost folosita si împotriva unor membri ai Partidului Comunist Român: – Lucretiu Patrascanu a fost arestat, judecat si omorât în 1954; actiunea, realizata dupa model stalinist, a prilejuit lui Gheorghe Ghiorghiu Dej (aflat în fruntea PCR 1945-1965) sa scape de un competitor.
– Pe aceeasi linie s-a înscris si eliminarea din partid a gruparii moscovite: Ana Pauker, Vasile Luca, Teohari Georgescu.
Pâna în 1953, comunismul românesc a avut un pronuntat character Stalinist. Moartea lui Stalin (1953) si atitudinea noului lider, Hrusciov, determina o schimbare si în România. Are loc o relativa distantare fata de Moscova. În 1958, s-a obtinut retragerea trupelor sovietice din tara.
Anii 1960-1964 au marcat accentuarea diferentelor dintre Bucuresti si Moscova:
– România respinge planul Valev (1964) care urmarea transformarea teritoriului tarii noastre împreuna cu Bulgaria si sudul URSS într-un spatiu axat pe dezvoltarea agriculturii.
– În 1964, în contextul disputelor între comunistii chinezi si cei sovietici, la Bucuresti a fost lansata “Declaratia cu privire la pozitia Partidului Muncitoresc Român în problemele miscarii comuniste si muncitoresti internationale”; în declaratie se sustineau drepturi egale pentru toate partidele comuniste, respectarea independentei lor, dreptul la o politica interna si externa proprie; documentul marea si mai mult distanta de Moscova.

National-Comunismul – Regimul lui Ceausescu
În 1965 Gheorghe Ghiorghiu Dej moare. Conducerea partidului a fost preluata de Nicolae Ceausescu.
–    a continuat linia rationala începuta de Dej
–    a initiat o relaxare (pâna în 1971)
–    a luat unele masuri cu caracter liberal: cele referitoare la circulatia persoanelor, sprijinirea initiativei particulare în comert, coordonarea unor greseli din trecut (reabilitarea lui Lucretiu Patrascanu-1968)
–    este adoptata o noua Constitutie (1965)
În acelasi timp are loc consolidarea puterii lui Ceausescu.
–    În 1967, devine presedinte al Consiliului de Stat
–    controleaza Consiliul Apararii
–    în 1974 devine presedinte al României
Pe plan extern:
–    a urmarit sa câstige simpatia occidentului
–    România a fost prima tara socialista care a stabilit relatii diplomatice cu Republica Federala Germania (1967)
–    apogeul popularitatii a fost atins în august 1968, când a condamnat energic interventia militara a URSS si a altor state membre ale Pactului de la Varsovia în Cehoslovacia, actiune la care România nu a participat
–    popularitatea creste, România este vizitata de lideri occidentali, încheie acorduri cu Banca Mondiala, Fondul Monetar International (FMI)
A doua etapa a regimului Ceausescu (1971-1980) a avut punctul de pornire în China si în Coreea de nord. Inspirat de realitatile din aceste state, lanseaza documentul “Tezele din Iulie” prin care inaugureaza revolutia culturala. Promoveaza cultul personalitatii, reîntoarcerea la un regim autoritar de tip neostalinist.
Congresul XI al PCR (noiembrie 1974) a adoptat “Programul Partidului” ce viza “faurirea societatii socialiste multilateral dezvoltate si înaintarea României spre communism”.
Pe plan economic:
–    se revine la control total asupra întreprinderilor
–    s-au realizat mari investitii (Casa Poporului, Transfagarasanul)
–    creste datoria externa (peste 10 miliarde USD
–    se hotaraste achitarea datoriei prin restrângerea importurilor si a consumului intern; scade nivelul de trai
–    nemultumirile populatiei sporesc; au loc actiuni precum:
Greva minerilor din Valea Jiului (1977)
Revolta de la Brasov (1987)

Disidenta anticomunista
Disident=persoana care a avut opinii contra regimului
Rezistenta fata de regim a îmbracat diverse forme:
–    între 1949-1956, mai multe grupuri înarmate au actionat împotriva regimului în diversizare. Membrii acestora erau animate de ideea ca “vin americanii” si îi vor ajuta sa rastoarne regimul communist. Formatiuni cu supravietuire mai mare au fost: “Haiducii Muscelului” (organizata de Toma Arnautoiu si Gheorghe Arsenescu)
–    cea condusa de Ion Gavrila Ogoreanu din muntii Fagarasi
–    o dârza rezistenta a opus taranimea fata de colectivizarea fortata;
Eliberarea detinutilor politici în 1964 si relativa relaxare nu a însemnat încetarea actiunilor de protest. O parte a intelectualitatii românesti a format o disidenta contra politicii lui Ceausescu:
–    printre primii intelectuali disidenti se numara Paul Goma care a adus în atentia regimului problema respectarii drepturilor omului; în 1977 scriitorul se alatura miscarii reformatoare din Cehoslovacia, numita “Carta 77”
–    unii intelectuali au protestat la posturile de radio precum “Europa Libera”. În 1982 Doina Cornea, profesoara la universitatea din cluj, a trimis la “Europa Libera” “Scrisoarea celor care nu au uitat sa gândeasca”, un rechizitoriu al abuzurilor regimului.
–    A existat o disidenta si în interiorul nomenclaturii: în 1989, la Europa Libera a fost difuzata “Scrisoarea celor 6” semnata de 6 veterani ai PCR; era o acuzatie adusa politicii lui Ceausescu de încalcare a drepturilor si libertatilor democratice.
–    Exista nemultumiri si în mediul muncitoresc:
–    Greva minerilor din ValeaJiului (1977)
Revolta de la Brasov (1987)
Nemultumirea generala va determina înlaturarea lui Ceausescu.

Primul razboi mondial a determinat mari schimbari:
–    a dus la modificarea raportului de forte în rândul marilor puteri
–    a învins principiul nationalitatilor
–    marile imperii german, austro-ungar, tarist, otoman s-au prabusit
–    s-au constituit noi state
–    alte state si-au desavârsit unitatea nationala (ex România)

Conferinta de pace s-a desfasurat la Paris (1919-1920)
–    au fost semnate tratate de pace cu fiecare din statele învinse
–    obiectivul delegatiei române condusa de primul ministru Ion I. C. Bratianu era recunoasterea Marii Uniri înfaptuite în 1918
–    dupa tensiuni care au determinat la un moment dat retragerea delegatiei române de la tratative, marile puteri au recunoscut, prin tratatele de pace cu Austria si Ungaria, Unirea Bucovinei si Transilvaniei cu România.
–    Prin tratatul de la Paris (28 octombrie 1920), Franta, Italia, Japonia si Marea Britanie recunosteau Unirea Basarabiei cu România.
–    Pacea realizata la Paris nu a fost durabila deoarece:
•  statele învinse nu au fost admise la tratative
•  altele precum Rusia Sovietica n-au fost invitate sa participe la Conferinta de pace
•  statele mici din tabara învingatoare au fost discriminate
•  desi s-a constituit Societatea Natiunilor care avea ca obiectiv mentinerea pacii aceasta nu avea mijloace necesare pentru a o impune.

Politica externa în perioada interbelica

Obiectivul principal al politicii externe interbelice a fost mentinerea frontierelor stabilite la sfârsitul primului razboi mondial.
Pentru a contracara amenintarile venite din partea tarilor care nu erau de acord cu noua realitate, România a mizat pe rolul garantat Frantei si Marii Britanii; de asemenea si-a pus speranta în Societatea Natiunilor, a militat pentru adoptarea unor masuri de dezarmare si descurajare a fortelor revizioniste.
În 1930 si 1931, Nicolae Titulescu a detinut functia de presedinte al Adunarii Generale a Societatii Natiunilor.
Interesele României erau apropiate de cele ale statelor mici din Europa centrala si de est ale caror frontiere erau amenintate de revisionism. Diplomatia româneasca a urmarit:
–    sa realizeze un bloc antirevisionist format din state mici precum Polonia, Cehoslovacia, Iugoslavia, Grecia, Turcia.
–    Anumite neîntelegeri între unele dintre ele au facut ca proiectul sa nu se realizeze în aceasta forma.
În 1921, s-a constituit o alianta numita Mica Întelegere:
–    era o alianta regionala sprijinita de Franta
–    faceau parte România, Cehoslovacia, Iugoslavia
–    îsi propunea sa apere integritatea teritoriala a partilor contractante în fata unui atac neprovocat din partea Ungariei sau Bulgariei.
În 1934, s-a constituit o alianta numita Întelegerea Balcanica:
–    artizanul ei a fost Nicolae Titulescu (ministru de externe 1932-1936)
–    s-a constituit în februarie 1934 la Atena
–    faceau parte: România, Iugoslavia, Grecia, Turcia
–    îsi propunea mentinerea echilibrului în zona si respingerea revizionalismului bulgar si Italian
Relatiile cu Ungaria, Bulgaria si URSS au fost destul de încordate în perioada interbelica.
a)    relatiile cu URSS
–    n-au fost reluate relatiile diplomatice dupa razboi
–    cauzele neîntelegerilor dintre cele doua au fost: problema tezaurului României depozitat în Rusia si nerestituit; problema Basarabiei
–    tratativele de la Copenhaga si Varsovia (1920-1921), continuate în anii urmatori nu au facut progrese deoarece Rusia Sovietica (URSS) nu accepta unirea Basarabiei cu România
–    relatiile diplomatice s-au reluat abia în 1934
–    în 1935, Titulescu a negociat cu URSS un tratat de asistenta mutuala care nu a fost finalizat
b)    relatiile cu Ungaria
–    au avut de suferit deoarece Ungaria nu accepta unirea Transilvaniei cu România
–    în 1919 Ungaria a recurs la actiuni militare pentru ocuparea Transilvaniei
–    armata româna le-a respins si la 4 august 1919 a ocupat Budapesta
c)    relatiile cu Bulgaria
–    dupa o ameliorare s-au tensionat dupa 1923 odata cu instaurarea unui regim totalitar de dreapta în aceasta tara

Premisele pe care s-a constituit politica externa româneasca au fost false:
–    Franta si Marea Britanie au facut compromisuri cu statele revizioniste.
–    Societatea Natiunilor nu a reusit sa mentina pacea
–    Aliantele regionale (Mica Întelegere, Întelegerea Balcanica) nu au fost suficiente pentru oprirea revizionalismului german, sovietic.

Politica externa în timpul celui de-al doilea razboi mondial

Dupa 1933, a crescut tensiunea internationala ca urmare a politicii agresive dusa de Germania, Italia, Japonia.
În preajma celui de-al doilea razboi mondial, România era tot mai izolata pe plan international.
Situatia României se va agrava ca urmare a esuarii tratativelor anglo-franco-sovietice (1939) si a încheierii pactului Ribbentrop-Molotov (23 august 1939):
–    Germania si URSS îsi împarteau zonele de influenta convenind ca Basarabia sa fie ocupata de sovietici.
La 1 septembrie 1939, se declanseaza al doilea razboi mondial. România se declara neutra.
Victoriile Germaniei si capitularea Frantei (1940) au afectat si situatia României care nu mai putea conta pe nici un sprijin.
Anul 1940 va fi unul trist pentru România:
–    în urma notelor ultimative din 26-28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei si tinutul Herta au fost ocupate de URSS
–    la 7 septembrie 1940, prin tratatul de la Craiova, Cadrilaterul era cedat Bulgariei.
La 30 august 1940, prin Dictatul de la Viena, România ceda Ungariei Maramuresul, nordul Crisanei si Transilvaniei.
În aceasta situatie, aderarea României la Pactul Tripartit (23 XI 1940; Germania, Italia, Japonia), acceptarea trupelor germane în tara (primavara lui 1941) si iesirea din neutralitate sunt explicabile.
La 22 iunie 1941, România a intrat alaturi de Germania în razboiul antisovietic. Obiectivul era de a recupera teritoriile smulse de URSS.
La 27 iunie 1941, teritoriile românesti rapite de URSS au fost reintegrate în granitele României. Dupa aceasta data a început o noua etapa, aceea a razboiului dincolo de Nistru. Au urmat luptele din Crimeea (1941-1942), Stalingrad (sept 1942- febr 1943). Dupa insuccesul de la Stalingrad si retragerea din Caucaz, armata româna a dus lupte grele în Crimeea (oct 1943- mai 1944). În primavara lui 1944, trupele sovietice ajung în nordul Iugoslaviei. Se fac demersuri pentru scoaterea României din razboi.
La 23 august 1944, maresalul Ion Antonescu este arestat. România iesea din razboiul antisovietic si întorcea armele împotriva Germaniei.
Profitând de faptul ca nu se încheiase un armistitiu, Armata Rosie a ocupat întreg teritoriul României.
La 12 septembrie 1944, la Moscova, România a semnat Conventia de Armistitiu cu Natiunile Unite:
–    frontiera româno-sovietica era cea de la sfârsitul lui iunie 1940
–    Transilvania, sau cea mai mare parte a ei, urma sa fie restituita României.
–    România platea despagubiri de razboi (300 milioane dolari)
–    Armistitiul consfintea ocuparea României de catre armata sovietica.
Negocierile pentru încheierea pacii cu România au început în 1946 si s-au finalizat prin semnarea Tratatului de pace de la Paris la 10 februarie 1947.

Tratatul de pace de la Paris (februarie 1947):
–    delegatia româna a fost condusa de ministrul de externe Gheorghe Tatarascu
–    au actionat în favoarea României si diplomatii aflati în strainatate precum Grigore Gafencu.
–    Prevederile tratatului au fost nefavorabile
–    Granita cu URSS ramânea cea stabilita în iunie 1940
–    Se anula hotarârea de la Viena din 30 august 1940
–    România trebuia sa plateasca o despagubire de 300 milioane dolari catre URSS. Plata despagubirilor în produse în 8 ani
–    Trupe ale Armatei Rosii (armatei sovietice) ramâneau în tara. Aceasta situatie s-a prelungit pâna în anul 1958 favorizând instaurarea si consolidarea noului regim totalitar de inspiratie sovietica.

Actiunile vizând înfaptuirea României Mari s-au intensificat în 1918, când în Europa centrala si de sud-est s-au creat o serie de factori favorizanti:
-afirmarea ideii autodeterminarii popoarelor, în urma revolutiei bolsevice din Rusia [1917] si a publicarii celor 14 puncte ale lui Wilson;
-victoriile Antantei;
-destramarea monarhiei austro-ungare.
Basarabia
-Anexata de Rusia în 1812 si supusa rusificarii;
-a fost prima provincie care s-a unit cu România.
Partidul National Moldovenesc [format în aprilie 1917] condus de Vasile Stroescu a preluat conducerea miscarii de emancipare nationala din Basarabia care milita pentru:
-autonomie;
-folosirea limbii române în administratie, scoala;
-libertatea presei.
În octombrie 1917, a avut loc Congresul ostasilor moldoveni la Chisinau:
-a proclamat autonomia basarabiei;
-a hotarât alegerea Sfatului Tarii, ca organ reprezentativ.
La 2.12.1917, Sfatul Tarii [prezidat de Ion Inculet] a proclamat Republica Democratica Moldoveneasca.
Puterea executiva era exercitata de Consiliul Directorilor.
Fortele bolsevice amenintau sa ia puterea la Chisinau, iar trupele dezorganizate care se retrageau de pe front puneau în pericol stabilitatea în zona.
La solicitarea Sfatului Tarii, 4 divizii ale armatei române au intervenit si restabilit ordinea [ianuarie 1918].
Guvernul sovietic a decis ruperea relatiilor cu România.
La 24.1.1918 a fost proclamata independenta Republicii Democrate Moldovenesti.
La 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Tarii a votat unirea basarabiei cu România.
Bucovina
A fost anexata de Austria în 1775 si supusa deznationalizarii.
Se intensifica actiunile în favoarea unirii.
Ziarul “Glasul Bucovinei” condus de Sextil Puscariu a propagat ideea de unire.
În toamna anului 1918, Austro-Ungaria se prabusise.
Se vehicula anexarea Bucovinei la Galitia; Ucraina emitea si ea pretentii asupra bucovinei.
La 14/27 octombrie 1918 la Cernauti s-au pus bazele Adunarii Constituante prezidate de Iancu Flondor:
-Adunarea a aprobat o motiune care exprima vointa de unire a bucovinei cu România;
-a fost de acord cu înfiintarea unui Consiliu National care urma sa coordoneze activitatea unionista.
În acelasi timp, populatia era îngrijorata de pretentiile ucrainei asupra bucovinei si de tulburarea ordinii publice.
Ca urmare, la cererea Consiliului National Român adresata guvernului de la Iasi, în Bucovina au sosit unitati militare române care în noiembrie 1918 au restabilit ordinea.
S-a format un guvern condus de Iancu Flondor si s-a hotarât convocarea Congresului Bucovinei.
La 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei, întrunit la Palatul Metropolitan din Cernauti, a votat “unirea neconditionata si pentru vesnicie a Bucovinei cu Regatul României”.
Transilvania
În anii 1917-1918 Ardelenii si-au intensificat actiunile vizând unirea cu patria-mama.
La 29.9.1918, Partidul National Român a elaborat Declaratia de la Oradea care echivala cu o adevarata proclamare a independentei.
La 3.10.1918, împaratul Carol întâi a lansat manifestul “catre popoarele mele credincioase” pentru salvarea imperiului austro-ungar.
Manifestul a fost respins.
La 18.10.1918, Declaratia de independenta a fost citita în Parlamentul de la Budapesta de Alexandru Vaida Voevod.
La 30.10.1918 s-a constituit Consiliul National Român Central [C.N.R.C.].
-era format din 6 reprezentanti ai Partidului National Român si 6 reprezentanti ai P.S.D;
-sediul era la Arad;
-acesta a preluat conducerea luptei de eliberare nationala.
La începutul lui noiembrie 1918 C.N.R.C. a solicitat guvernului ungar întreaga putere de guvernare.
La jumatatea lui noiembrie 1918 au avut loc discutii la Arad între reprezentantii guvernului maghiar si cei ai C.N.R.C.
Propunerea Maghiara [autonomia Transilvaniei în cadrul ungariei] a fost respinsa.
S-a hotarât convocarea Marii Adunari Nationale la Alba-Iulia.
La 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918 a avut loc Marea Adunare Nationala de la Alba-Iulia.
Au participat 1228 delegati alesi.
Au fost prezenti peste 100000 oameni.
A fost prezidata de Gheorghe Pop de Basesti.
Marea Adunare Nationala a votat Rezolutia unirii Transilvaniei, Banatului, Crisanei si Maramuresului cu România, prezidata de Vasile Goldis.
A doua zi au fost alese:
-Marele Sfat National [organ legislativ] condus de Gheorghe Pop de Basesti;
-Consiliul Diligent [organ executiv] prezidat de Iuliu Maniu.
Marea unire a fost rodul vointei poporului român si s-a realizat într-o conjunctura internationala favorabila.

Neutralitate
În 1914 izbugnea primul razboi mondial. Pretextul razboiului l-a constituit asasinarea mostenitorului tronului Austroungariei, Franz Ferdinand, de catre un studend sârb, la Sarajevo (15.6.1914). Principala cauza a fost lupta pentru reîmpartirea lumii.
Austroungaria impune Serbiei conditii grele care nu pot fi respectate si, la 15.6.1914, Germania, sprijinita de Austroungaria, declara razboi Serbiei. Se pun în miscare cele doua aliante:
– antanta (Anglia, Franta, Rusia, Italia (din 1915), România (din 1916), SSUA (din 1917));
– puterile centrale / tripla alianta (Germania, Austroungaria, Turcia, Bulgaria (din 1915)).
Atitudinea României fata de razboi va fi precizata în cadrul consiliului de coroana de la Sinaia din 21.7/3.8.1914. Regele Carol I dorea intrarea României în razboi alaturi de puterile centrale. S-a stabilit neutralitatea României. În septembrie 1914, Carol I moare si-i urmeaza la tron nepotul sau, Franz Ferdinand.
Pe perioada neutralitatii (1914-1916), s-au manifestat diverse curente: antantofilii (Iorga, Filimon) si germanofilii.
Realizarea româniei mari
Participarea României la razboi (1916-1918)
Dupa îndelungi tratative, guvernul I.I.C. Bratianu a semnat cu Antanta, la 4/17 august 1916 tratatul de alianta si conventie militara:
-Antanta promitea sprijin militar (trimiterea zilnica a 300 de tone de munitii; Antanta trebuia sa declanseze în Galitia si Salonic ofensiva menita sa faciliteze actiunea României);
-Se recunosteau statului Român drepturile asupra Transilvaniei, Banatului si Bucovinei;
-România urma sa declare razboi Austro-Ungariei.
Consiliul de coroana de la Cotroceni (14/27 august 1916) a aprobat cele doua documente si a decis intrarea în razboi împotriva Austro-Ungariei.
Campania din 1916
La 14/27 august 1916 România a intrat în razboiul pentru unitatea nationala, declarând razboi Austro-Ungariei.
Trupele Române au înaintat peste Carpati eliberându-se localitatile Brasov, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Orsova.
Aceasta înaintare a fost oprita ca urmare a victoriei obtinute în Sud la Turtucaia (1-6 septembrie 1917) de catre Germani si Bulgari.
Armata Româna este nevoita sa revina pe linia Carpatilor, unde a avut loc “batalia trecatorilor”.
În carpatii orientali atacul dusman a fost oprit („pe aici nu se trece”), dar la Olt si Jiu evenimentele din spatiul Rus (instaurarea regimului Sovietic 25.10.1917) si iesirea Rusiei din razboi prin semnarea pacii de la Brest-Sitovsk (03.03.1918) au împiedicat România sa valorifice victoriile din anul 1917 si au obligat-o sa semneze pacea cu puterile centrale.
Pacea de la Bucuresti (24 aprilie/7 mai 1918):
-Numita si “pacea odioasa”;
-Semnata de guvernul Alexandru Marghiloman;
-Austro-Ungaria lua o parte din muntii carpati (5600 KM);
-Dobrogea era ocupata de Bulgaria;
-Germania instituia un monopol asupra titeiului pe 90 de ani;
-Armata Româna era demobilizata;
-României i se permitea accesul la Marea Neagra prin portul Constanta;
Regele Ferdinand a refuzat sa semneze pacea.
În octombrie/noiembrie 1918, pe fondul succeselor Antantei, noul guvern condus de generalul Constantin Coanda a proclamat mobilizarea generala si armata Româna a reintrat în razboi.
Sfârsitul razboiului (11.11.1918) gasea România în tabara învingatoare (Antanta).
Bilantul: 800000 de morti, raniti si disparuti, enorme distrugeri si pierderi materiale.
La 18 noiembrie/1 decembrie 1918 regele Ferdinand si regina Maria au revenit la Bucuresti.