Secolul al XIX-lea a mai fost numit „secolul nationalitatilor” deoarece acum se afirma cu putere ideologia nationala.
În prima jumatate a secolului 19 se manifesta cu precadere romantismul nationalist.
Pe plan european, dupa înfrângerea lui Napoleon se organizeaza un congres la Viena si se pun bazele, în 1815, sfintei aliante.
Desi îsi propunea sa împiedice revolutiile, totusi, în perioada urmatoare, aveau sa cuprinda Europa. ACestea se manifesta si în spatiul balcanic. În 1821, grecii declanseaza lupta nationala prin rascoala antiotomana condusa de Alexandru Ipsilanti. Masurile luate de otomani(masacrul de la Kios) au determinat interventia marilor puteri. Prin tratatul de la Adrianopol, era recunoscut statul grec.
Pe la 1830, belgienii, sacrificati la Viena, se revolta. Independenta Belgiei va fi recunoscuta de Olanda la 1839.
Aspiratiile nationale vor juca un rol important în imperiul habsburgic în timpul revolutiilor de la 1848-1849. În unele situatii, natiunile s-au desprins din imperiu, formându-se state nationale. În alte situatii, are loc reunirea într-un stat national a unor unitati statale separate.(Germania)
Exissta si situatia în care are loc desprinderea de sub dominatie straina si reunirea într-un stat national(Italia, România).
Unificarea Italiei:
În secolul 19, Italia era farmitata. Unificarea Italiei era visul patriotilor italieni. Principalul adversar în calea unificarii era Austria, care stapânea nordul Italiei. Artizanul unificarii italiei a fost Camillo Cavour, prim-ministru al piemontului. Unificarea se va realiza prin mijloace diferite: razboi, actiuni revolutionare.
În prima etapa, Cavour se aliaza cu Napoleon III(tratatul de la Plombiers, 1859). Trupele francopiemonteze îi înfrâng pe austrieci la Solferino. Austria cedeaza Lombardia Piemontului. Franta primea Nisa si Savoia.
În a doua etapa, ducatele din centrul italiei rastoarna vechiul regim si se unesc cu piemontul(toscana, romagna, parma). În sudul italiei, se remarca Giuseppe Garibaldi care, prin actiunile sale si ale celor 1000 de voluntari, prin unirea siciliei si neapolelui cu piemontul.
În 1861, Victor Emanuel II era proclamat rege al italiei. Ramâneau în afara italiei venetia si roma.
ÎN 1866, Italia se aliaza cu Prusia împotriva Austriei. Aceasta este învinsa, si cedeaza venetia.
În 1870, este recuperata si Roma.
Unificarea Germaniei:
Artizanul unificarii Germaniei a fost otto von Bismarck, cancelarul Prusiei. Deviza sa era „prin fier si sânge”. Principalul competitor era Austria.
Mai întâi, Prusia a creat o uniune vamala(zollverein – 1818).
Unificarea Germaniei se va face în trei etape, presupunând tot atâtea razboaie:
1. razboi cu Danemarca(1864): Prusia se aliaza cu Austria si înfrâng Danemarca. Prusia primeste Schleswig si holstein.
2. Razboi cu Austria(1866): Prusia îi înfrânge pe Austrieci la Sadova, este desfiintata vechea confederatie germana, si este creata confederatia germana de nord din care este exclusa Austria si domina Prusia. Nu intrau statele din sud, sustinute de Franta.
3. Razboi cu Franta(1870-1871): Francezii vor fi înfrânti la Sedan. Franta cedeaza Alsacia si Lorena, platea despagubiri. ÎN ianuarie 1871, în sala oglinzilor de la Versailles, Wilhelm devenea împarat al Germaniei unificate.
Unirea principatelor
Dupa revolutia de la 1848, se intensifica actiunile în favoarea unirii, atât pe plan intern cât si pe plan extern.
Pe plan extern, este sensibilizata opinia publica internationala, se afirma programul politic în publicatii precum „România viitoare”, „Republica româna”. Sunt adresate memorii unor personalitati(Napoleon III, Palmerston, premierul britanic).
Pe plan intern, se înfiinteaza comitete ale unirii la Iasi si Bucuresti, se reîntorc în tara revolutionari.
Pe plan extern, în 1853-18356, se desfasoara razboiul crimeii(. UK, frannta si Turcia s-au împotrivit Rusiei. Rusia este înfrânta si se organizeaza un congres d pace la paris(1856). Aici, ministrul de externe francez, contele Walewski, propune unirea Moldovei cu Tara Româneasca, sub un print strain.
Propunerea a fost acceptata de Franta, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia(la început) si respinsa de Austria si turcia pe motiv ca românii nu vor unirea.
Prin tratatul de la Paris(18.03.1856), principatele intrau sub garantia colectiva a celor 7 puteri semnatare, cele 3 judete din sudul basarabiei(cahul, bolgrad si ismail) erau cedate moldovei, urma sa se convoace adunari ad-hoc în care românii urmau sa se pronunte asupra unirii, trimiterea unei comisii europene în principate.
Adunarile ad-hoc(1857):
La Iasi si Bucuresti, au loc alegeri pentru adunarile ad-hoc. în Moldova, caimacamul(loctiitor de domn) Nicolae Vogoride falsifica rezultatul alegerilor în favoarea adversarilor unirii.
Situatia genereaza tensiuni, depasite prin compromisul de la Osborne din august 1857 dintre napoleon III si regina victoria a angliei: Anglia accepta reluarea alegerilor si franta renunta la ideea unirii depline.
Alegerile sunt reluate, si dau câstig de cauza unionistilor.
În toamna, prin rezolutiile adunarilor ad-hoc, românii se pronuntau pentru:
– unirea într-un singur stat numit România;
– print strain dintr-o casa domnitoare a Europei, ai carui urmmasi sa fie crescuti în religia tarii;
– neutralitate.
Conferinta si conventia de la Paris(1858):
Propunerile românilor vor fi dezbatute de puterile europene într-o conferinta la paris.
Prin conventia de la paris, se adopta o solutie hibrida:
– titlul statului – Principatele unite ale Moldovei si Valahiei;
– doi domni, doua adunari, doua guverne;
– institutii comune – comisia centrala cu sediul la Focsani(dezbatea proiecte de legi de interes comun), înalta curte de justitie si casatie;
– vot cenzitar.
Dubla alegere a lui Cuza(1859):
S-a trecut la alegerea domnului. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn în Moldova, iar la 24 ianuarie 1859 era ales domn si în Tara Româneasca.
Dupa 1871, ideea nationala si-a schimbat în parte esenta. În unele state(Franta, Germania), ideea nationala a fost exacerbata, ajungându-se uneori la sovinism si xenofobie. Alte popoare care luptau pentru constituirea statelor nationale sau desavârsirea unitatii nationale(români, cehi, slovaci, slavii sudici, polonezi),  nationalismul si-a pastrat forma romantica si liberala. Mentinerea imperiilor multinationale la sfârsitul secolului 19 si începutul secolului 20 a facut ca problema nationala sa devina tot mai tensionata.
La începutul secolului 20, multe natiuni din centrul si sud-estul Europei se aflau sub dominatia imperiilor multinationale(austroungar, german, rus, otoman). Altele doreau desavârsirea unitatii nationale(românii).
ÎN 1912-1913, se desfasoara doua razboaie balcanice. În primul razboi, Grecia, Serbia si Bulgaria au luptat împotriva Turciei. Se urmarea eliberarea teritoriilor balcanice de sub dominatie otomana. Neîntelegerile dintre aliati sunt la izbugnirea celui de-al doilea razboi balcanic în 1913. Acum, Grecia, Turcia si serbia, carora li se alatura si românia, , lupta împotriva Bulgariei. Prin pacea de la Bucuresti din 1913, se realiza o noua împartire teritoriala, Bulgaria ceda României Cadrilaterul. Se constituia statul national albanez.
Primul razboi mondial a reprezentat un ultim moment în directia constituirii de state nationale. De la un continent dominat de imperii nationale, s-a ajuns la unul în care, în linii generale, s-a impus principiul autodeterminarii nationale.
Acest principiu a fost unul dintre cele 14 puncte ale programului presedintelui american Wodrow Wilson de la conferinta de pace de la Paris din 1919-1920. Aplicarea lui a dus la constituirea de state nationale prin dezmembrarea austroungariei, rusiei. Astfel au aparut Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, Letonia, Lituania, Estonia si Finlanda. Slavii sudici din fosta monarhie austroungara s-au unitcu Serbia, formând regatul Sârbo-croato-sloven(din 1929 Iugoslavia). Românii si-au desavârsit unitatea nationala prin unirea Basarabiiei, Bucovinei si Transilvaniiei cu vechiul regat.
Dupa razboi, nationalismul a îmbracat forma radicala a ultranationalismului care a stat la baza ideologiilor fasciste. În unele state europene s-au impus regimuri totalitare. Unele au practicat o politica revizionissta care va duce la cel de-all doilea razboi mondial.
Ascensiunea totalitarismului si amenintarea razboiului au dus la aparitia unor initiative privind adâncirea colaborarii dintre state, eliminarea divizaii Europei, asigurarea securitatii colective. Treptat, ideea realizarii unei Europe unite a prins contur, ajungându-se la crearea unei miscari pan-europebe, la diverse initiative diplomatice. ÎN 1929, Aristide Briand, ministrul de externe francez, propunea adunarii societatii natiunilor realizarea unei legaturi federale a statelor europene cu pastrarea suveranitatii acestora. În 1946, în cadrul unei conferinte la universitatea din Zurich, Winston Churchill propunea crearea Statelor Unite ale Europei. tot în 1946, presedintele Frantei, Charles de Gaulle, propunea crearea unei case comune a Europei de la Atlantic la Urali. ÎN anii ’50, statele din vestul Europei actioneaza pentru realizarea unitatii europene.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s