A. De la Criza Orientala din 1856 la congresul de la Berlin din 1878:
În prima jumatate a secolului 19, afirmarea natiunii române, lupta pentru emancipare si constituire a statului national a fost strîns legata de contextul sud-est european si implicatiile „Problemei orientale” asupra Europei.
Unirea principatelor:
– principatele se aflau sub suzeranitate otomana si  protectorat rus (instaurat dupa 1829);
– impunerea articolului aditional (articol adaugat de Rusia la regulamentele organice, prin care nu se admitea modificarea acestora fara acordul ei si al Turciei) si atitudinea Rusiei în 1848 au dus la reconsiderarea pozitiei partidei nationale. Aceasta vedea în Tar un adversar al aspiratiilor românesti,  în vreme ce un compromis cu sultanul era mai plauzibil. Imperiul habsburgic constituia si el un obstacol;
– în 1853-1856, se desfasoara Razboiul Crimeii. Congresul de pace de la Paris (1856)) pune capat razboiului. Aici s-a luat în discutie si problema unirii principatelor. Contele Walewsky propune constituirea unui stat tampon prin unirea principatelor sub un print strain ca solutie a „Problemei Orientale”. În favoarea unirii s-au pronuntat Franta, Rusia, Prusia, Sardinia, Anglia (ulterior si-a schimbat atitudinea). AUstria si Turcia s-au opus.  Prin tratatul de la Paris (1856) se prevedea:
– protectoratul tarist era înlocuit cu garantia colectiva a puterilor europene;
– integrarea în granitele Moldovei si a celor trei judete din sudul Basarabiei (Cahul, bolgrad si Ismail);
– convocarea unor adunari consultative – adunari ad-hoc – unde românii urmau sa se pronunte asupra viitorului lor.
Adunarile ad-hoc(1857):
La Iasi si Bucuresti, au loc alegeri pentru adunarile ad-hoc. în Moldova, caimacamul(loctiitor de domn) Nicolae Vogoride falsifica rezultatul alegerilor în favoarea adversarilor unirii.
Situatia genereaza tensiuni, depasite prin compromisul de la Osborne din august 1857 dintre napoleon III si regina victoria a angliei: Anglia accepta reluarea alegerilor si franta renunta la ideea unirii depline.
Alegerile sunt reluate, si dau câstig de cauza unionistilor.
În toamna, prin rezolutiile adunarilor ad-hoc, românii se pronuntau pentru:
– unirea într-un singur stat numit România;
– print strain dintr-o casa domnitoare a Europei, ai carui urmmasi sa fie crescuti în religia tarii;
– adunare reprezentativa;
– neutralitate.
Conferinta si conventia de la Paris(1858):
Propunerile românilor vor fi dezbatute de puterile europene într-o conferinta la paris.
Prin conventia de la paris (7-19.8.1858), se adopta o solutie hibrida:
– conventia îndeplinea rolul unei constitutii;
– titlul statului – Principatele unite ale Moldovei si Valahiei;
– doi domni, doua adunari, doua guverne;
– institutii comune – comisia centrala cu sediul la Focsani(dezbatea proiecte de legi de interes comun), înalta curte de justitie si casatie;
– vot censitar.
Dubla alegere a lui Cuza(1859):
S-a trecut la alegerea domnului. La 5 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza era ales domn în Moldova, iar la 24 ianuarie 1859 era ales domn si în Tara Româneasca.
Diplomatia face eforturi si reuseste sa obtina recunoasterea dublei alegeri (1859) si a unirii depline (conferinta de la Constantinopol din 1861).
Domnia lui Cuza (1859-1866):
– a fost marcata de initiative pentru realizarea independentei: înfiintarea agentiilor diplomatice si a Ministerului de Externe, încercarea de a bate moneda nationala, emiterea de distinctii, decoratii etc;
– Cuza a stabilit relatii diplomatice cu Serbia, a sprijinit lupta bulgarilor si polonezilor, a sustinut cauza românilor Transilvaneni;
– echilibrul stabilit în urma Razboiului Crimeii a fost modificat de:
– înfrângerea Austrie de catre Prusia (1866);
– realizarea dualismului austro-ungar (1867);
– unificarea Italiei si Germaniei;
– diminuarea influentei Frantei dupa înfrângerea din Razboiul Franco-prusac (1870-1871).
– noul raport de forte a influentat lupta românilor pentru consolidarea unirii si dobândirea independentei;
– dupa abdicarea lui Cuza (1866), noul domn a continuat linia politica externa:
– a încheiat un tratat de colaborare cu Serbia;
– în 1866 si 1869 au fost consultati emisari ai guvernului grec în vederea unei actiuni antiotomane comune.
Cucerirea independentei:
Carol I punea deschis în 1873 în consiliul de ministri problema dobândirii independentei.
– dupa înfrângerea în Razboiul Crimeii, Rusia nu mai constituia principalul pericol pentru cauza româneasca. Rusia parea singura interesata sa sustina dezmembrarea imperiului otoman. Aceasta justifica optiunea liberalilor pentru o alianta cu tarul. Conservatorii optau pentru sprijinul germano-austro-ungar;
– în 1875, se redeschide „Criza orientala” prin rascoalele antiotomane din Bosnia si Hertegovina;
– în 1876, s-a format un guvern liberal condus de I. C. Bratianu care a desfasurat tratative cu Rusia. La 4.4.1877, se semna conventia româno-rusa: prevedea trecerea armatei ruse prin tara si respectarea integritatii teritoriale a României.
– înca din aprilie, la Dunare s-a instalat starea de razboi cu otomanii;
– la 9.5.1877 s-a proclamat independenta României;
– la începutul razboiului, Rusia refuza cooperarea cu armata româna. Dupa doua asalturi nereusite asupra Plevnei, marele duce Nicolae, fratele tarului, i-a cerut sprijinul lui Carol I (telegrama din 19 iulie 1877);
– armata româna obtine victorii importante la Plevna, Rahova, Smârdan si Belogradcik.
La 19.2.1878, s-a semnat tratatul de la San Stefano:
– prevederile tratatului oglindeau politica de forte a Rusiei, fapt ce a nemultumit si marile puteri;
– românia este exclusa de la tratative;
– se recunostea independenta României, Serbiei si Muntenegrului;
– Rusia „oferea” Dobrogea în schimbul celor trei judete din sudul Basarabiei.
Cresterea influentei Rusiei a nemultumit puterile europene care au solicitat convocarea unui congres.
Congresul de la Berlin (1878):
– marile puteri au considerat ca pot face concesii Rusiei în privinta sudului Basarabiei pentru a-si apara celelalte interese;
– prin Tratatul de la Berlin (1.7.1878) se stabileau:
– se recunostea independenta României, cu conditia modificarii articolului 7 din constitutia din 1866;
– România primea Delta Dunarii, Dobrogea si Insula Serpilor, dar pierdea sudul Basarabiei (Cahul, bolgrad si Ismail);
– Bosnia si Hertegovina erau date sub administrare Austro-ungariei;
– teritoriul Bulgariei era limitat;
– Anglia lua Ciprul.
Independenta a avut urmari importante pentru statul român. A creat conditii pentru întarirea regimului politic si accelerarea progresului economic si social. Reintegrarea Dobrogei dadea o noua perspectiva legaturilor conomice cu lumea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s